Eseu argumentativ ,,Suntem o limbă’’
Salut dragi prieteni, astăzi am revenit cu o nouă postare și îmi cer scuze pentru absența mea de lungă durătă. M-am reîntors cu noi forțe și cu mult entuziasm, sper ca această postare să vă placă!
,,Suntem o
limbă’’
Limba! Ce cuvînt înălțător! Ce sentiment
sublim de dragoste și patriotism ne învaluie sufletul atunci când îl rostim!
Limba este izvorul nesecat al afecțiunii, istoriei, literelor și lexemelor ce
izvorăște necontenit încă din timpurile străvechi. Limba română este posesoarea
unui trecut istoric glorios, remarcându-se printr-o autenticitate
nemaipomenită. Nu există limbă mai dulce și mai sonoră decât graiul matern.
Expresia
,,Suntem o limbă’’denotă ideea că poporul nostru și frații noștri de peste Prut
vorbesc în aceeași limbă. Conform unor izvoare istorice
ambele popoare fac parte din rândul geto-dacilor. În acceași limbă rostim
cuvântul ,,mama”, în aceeași limbă rostim cuvântul ,,pâine”, în aceeași limbă
rostim cuvântul ,,patrie”. Argumentul persuasiv ce favorizează expresia respectivă este și primul catren al poeziei
,,În limba ta” de Grigore Vieru.
Suntem un
popor, un neam și posesorii unei limbi aidoma unui diamant inegalabil. Limba
noastră cea română este un tezaur incomparabil al poporului, o icoană eternă și
un foc ce va arde veșnic.
Confirmând că
suntem o limbă, mă bazez pe faptul că limba română este o moștenire de preț
pentru poporul nostru lăsată de strămoșii noștri curajoși, iar noi în semn de
respect și recunoștință venerăm graiul dulce și suav. Numai datorită
strămoșilor care au luptat cu vitejie, astăzi suntem posesorii unei limbi atât
de frumoase.
Suntem o limbă,
deoarece suntem locuitorii Moldovei, iar limba română este graiul matern
însușit de la părinți, familie. Noi fiind cetățeni adevărați suntem nevoiți să
interacționăm în limba română, întrucât graiul respectiv este limba de stat a
Republicii Moldova. Limba română este limba în care am rostit prima literă,
prima silabă, primul cuvânt, prima propoziție.
Argumentul ce
atestează expresia ,,Suntem o limbă” este citatul lui Grigore Vieru ,,S-ar
putea crede că întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Române.”, aserțiunea
dată relevă contribuția fiecărei ființe și obiect în consolidarea și
perfecționarea unei limbi.
În concluzie, putem spune că limba are o importanță deosebită
în formarea și dezoltarea armonioasă a unui popor. Limba română este cel mai
melodios și suav grai ce se mândrește cu un vocabular opulent de cuvinte
duioase. Limba noastră cea română este limba doinelor de aur care va triumfa
etern în inimile patrioților. Graiul nostru melodios este zbuciumul din codrii
veșnici ai Moldovei. Nu există nimic mai de preț pentru un neam decât graiul
matern, întrucât acesta este plămânul prin care respiră întregul popor și
suflarea în care se contopește sufletul roman. Strămoșii au șlefuit limba cum
au știut ei mai bine, i-au dat culoare și aripi, iar pentru respectul față de
strămoși iubește-O, prețuiește-O și vorbește-o corect
Rețele de socializare unde puteți lua legătură cu mine:
Facebook- https://www.facebook.com/gabriela.fotescu.7
Mail.ru- gaby.fotescu@mail.ru
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Aici puteți lăsa idei despre următoarele postări, sau părerile dvs despre blogul meu!